Anul 2010 a debutat în forţă, însă, aleşii neamului încă nu s-au pus de acord dacă e bine sau nu să mai acorde subvenţii crescătorilor de animale. Termenul de trei ani, în care s-au acordat subvenţii pentru dezvoltarea sistemului zootehnic, valabil pentru intervalul 2007-2009, a trecut, iar despre ajutoare de la stat pentru anul în curs nu se ştie nimic concret.
În vreme ce reprezentanţii din teritoriu ai Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale aşteaptă un semn de la Centru, unii dintre fermieri se tem că vor fi nevoiţi să renunţe la creşterea animalelor.
Unul dintre crescătorii de animale ce ar putea întâmpina mari probleme dacă statul nu acordă rapid subvenţii este Dumitru Florea, să zicem, şeful unei mini-ferme de porci din localitatea Poroschia. Acesta spune că, “am cumpărat purceii când aveau până în 30 de kilograme, urmând a-i scoate la vânzare când ating greutatea de 100-110 kilograme. Animalele au crescut, au ajuns la greutatea potrivită, dar comercializarea nu a decurs conform aşteptărilor”.
Acum, dacă nici subvenţii nu mai vin, lucrurile se complică şi mai mult.
„Dacă nu se mai dau subvenţii, punem lacătele. Fără subvenţie, nu se poate. Abatoarele nu cumpără porci pentru că nu ştiu preţurile. Din câte am înţeles, anul trecut, în perioada noiembrie-decembrie, se putea solicita amânarea ridicării subvenţiei. Unii spun că s-ar acorda 200 de lei pentru animal, alţii spun că 130, alţii că 140, dar nimeni nu ştie nimic concret. Totul este în fază de zvon“, spune D. Florea.
„Noi stăm cu porcii în ogradă, iar abatoarele sunt goale“
„Cu subvenţii, preţul de vânzare acoperea costurile şi mai rămâneau 10-20 de lei la fiecare animal. Se acordau 120 de lei pentru o carcasă de porc de tip E şi 100 de lei pentru carcasa de tip U. Reuşeam să plătim şi ratele la bancă şi să luăm şi mâncare pentru porci. Am cumpărat 1.000 de bucăţi şi am vândut doar vreo 90 dintre ei. I-am luat când aveau până în 30 de kilograme şi trebuia să-i vindem când ajungeau la 100-110 kilograme. I-am dat cu 7,9 lei/kilogram în viu pentru că atât puteau oferi abatoarele. Acum, nimeni nu mai cumpără pentru că toată lumea aşteaptă să se stabilească preţurile. Noi stăm cu porcii în ogradă şi abatoarele sunt goale pentru că nimeni nu vrea să rişte “, spune D. Florea plin de amărăciune
„Dacă statul mă ajută, dau şi eu carnea şi brânza mai ieftin“
Un alt crescător de animale, înrudit cu Florea Dumitru, de această dată de oi şi capre, spune că nu va fi deloc uşor dacă statul nu îi va mai sprijini pe aceşti fermieri. Ştefan Dumitru, tot din comuna Poroschia, are 63 de ani şi şi-a petrecut aproape jumătate din viaţă printre animale. Pasiunea pentru creşterea patrupedelor este moştenire de familie, după cum spune bărbatul.
La scurt timp după satisfacerea stagiului militar, acesta a început să cumpere oi şi capre pentru ca familia sa să nu mai dea an de an cele trei oiţe, pe care le avea tatăl său, la ciobanii din sat pentru a beneficia de câteva kilograme de brânză.
Treptat, Ştefan D. a cumpărat oaie după oaie şi capră după capră, ajungând să aibă la un moment dat 850 de animale. Acum, mai are doar 400 de capete: 260 de oi şi 140 de capre.
Omul spune că într-o vreme l-a bătut gândul să renunţe la această îndeletnicire din cauza lipsei forţei de muncă dar şi a banilor, dar şi-a dat seama că trebuie să meargă mai departe.
Şi-a făcut atât în rândul consătenilor, în alte localităţi şi în pieţe, clienţi fideli care cumpără brânză şi miei. Prin urmare, dragostea pentru animale şi faptul că a reuşit să asigure o sursă de venit familiei, l-au determinat pe Ştefan Dumitru să privească înainte. De altfel, şi familia i-a acordat sprijinul necesar pentru a continua. „Problema e că la noi desfacerea se face mai greu. Totuşi, dacă am făcut brânză mereu, lumea s-a obişnuit să cumpere de la mine. De-asta nu am renunţat. Dacă a fost nevoie, am trimis brânză şi în alte ţări, cum ar fi Spania sau Italia, la prieteni de-ai băieţilor mei care erau plecaţi acolo. Oricum, brânza am dat-o mai mult de acasă la localnici, dar şi la oameni din alte comune“, spune omul.
Mărturiseşte că nu este deloc uşor să creşti animale: „Ca să creşti animale, trebuie să ai o fermă, să ai păşuni curate, să nu mănânce animalele tot felul de iarbă. Păi pe la noi e mai mult iarbă toxică. Ar trebui mai multă implicare din partea autorităţilor. Autorităţile ar trebui să le recomande oamenilor rasele de animale care trebuie crescute şi să acorde subvenţii consistente. Dacă statul mă ajută, până mă pun pe picioare, pe mine ca producător, pot să dau şi eu carnea şi brânza mai ieftin“.
Reţeta succesului: rasă, masă şi casă
Acesta, făcând o comparaţie între modul de creştere al animalelor în Franţa, unde a fost în vizită, şi România, spune că în primul caz se îmbină esteticul cu utilul, în vreme ce la noi „de la estetic la util, nu e decât esteticul“.
„În Franţa, nu rămâne nicio bucată de teren nemuncită, pentru a se asigura hrana animalelor. Animalele sunt ţinute în locuri împrejmuite cu gard electric. Tensiunea de 12 volţi care este pusă pe garduri “ciupe” animalele în cazul în care vor să iasă din spaţiul închis“, spune Ştefan D., apreciind că pentru a creşte animale „ca la carte“ ai nevoie de trei elemente importante care aduc bune rezultate: rasă, masă şi casă.
Omul a vrut să-şi facă o fermă după model european, dar şi-a dat seama că este greu să susţină un astfel de proiect şi a renunţat. A făcut însă tot ce i-a stat în puteri pentru a ţine animalele. A cumpărat teren, ajungând la 100 de hectare, şi a achiziţionat utilaje pentru a efectua lucrările agricole. Spune că nu este rentabil să transforme terenul în izlaz, dar şi dacă îl cultivă cu cereale există riscul să fie secetă şi să nu se aleagă cu nimic.
Cât priveşte asigurarea celor trei elemente necesare, rasă, masă şi casă, Ştefan spune că doar la ultimul dintre acestea animalele sale nu stau foarte bine. În ceea ce priveşte oile, a încercat să schimbe ţurcanele cu carabaşele de Teleorman sau oile cu cap negru, cum mai sunt ele cunoscute, şi le-a asigurat hrana necesară. Cu adăpostul este mai greu, fiind mai tot timpul în câmp. În privinţa subvenţiilor, omul consideră că ajutorul de 11 euro pentru fiecare animal asigură hrana pe timpul iernii, mai exact pentru patru luni, intervalul decembrie-martie.
Chiar dacă ar fi să nu se mai aloce bani de la stat, tot nu ar renunţa la preocuparea pe care o are de aproape două decenii. Poate doar le-ar diminua numărul, aşa cum a făcut şi anul trecut când avea 700 de capete.
Crescătorii de bovine cred că totuşi va fi bine
Spre dezamăgirea crescătorului, vacile din comuna sa, ca de altfel în multe dintre localităţile teleormănene, pot fi numărate „pe degete“. Acesta admite faptul că vacile consumă mult mai mult decât oile şi caprele, dar laptele ar trebui să fie nelipsit din alimentaţia omului. „Fie că este copil sau bătrân, fie că este sărac sau bogat, fiecare om ar trebui să bea cel puţin o cană de lapte pe zi“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu