Ideea penalizărilor pentru terenurile pârloagă împarte agricultorii în două tabere

Persoanele care au terenuri agricole pe care nu le folosesc ar trebui penalizate, a afirmat ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, în cadrul unei şedinţe a Bursei de Valori Bucureşti.
“Nu am discutat cu Ministrul Agriculturii despre impozitarea terenurilor agricole, dar sunt susţinătorul ideii de penalizare a celor care au terenuri agricole, dar nu le folosesc”, a declarat acesta.
Declaraţia, cum era firesc, a stârnit discuţii aprinse pro, dar şi contra. De o parte, ţăranii bătrâni şi singuri care nu-şi pot munci pământul şi care spun că “nu mai au nici după ce bea apă dar să mai suporte birurile guvernanţilor care le amintesc de vremurile ciocoieşti”, iar pe de altă parte, marii arendaşi care cultivă mii de hectare, plătesc ierbicidare şi tratamente contra dăunătorilor şi care se confruntă cu atacul buruienilor şi insectelor din vecinătatea terenurilor pârloagă.
Prin urmare, o categorie acuză soluţia impunerii prin forţă a acestor penalizări, iar cealaltă salută afirmaţia, considerând că este una dintre cele mai bune măsuri din ultimii ani pentru terenurile pârloagă.
Ţăranii din Teleorman, pe care de obicei îi întâlneşti în grupuri, la o vorbă, în apropierea primăriilor şi la colţ de stradă, dezbătând noutăţile vieţii politico-sociale au motivele lor să condamne anumite decizii luate fără a cunoaşte realităţile şi starea de fapt a satului românesc.
“Atâta timp cât cei de la capitală nu vin în mijlocul nostru, nu ştiu cum ne ducem zilele şi nu ne cunosc ofurile, nu au cum să înţeleagă de ce unele hotărâri sunt greu de dus, umerii noştri au căzut ducând atâtea poveri, griji şi nevoi. Nu ştim dacă domnii din ministere se întrebă cei de făcut cu acei arendaşi care lucrează pământurile noastre şi nu plătesc drepturile proprietarilor sau o fac în bătaie de joc. În loc să oblige marile magazine să vândă produse româneşti, pentru a mai ieşi şi noi la lumină, ei pun biruri peste biruri că doar trebuie să jupoaie şi ultima brumă de bani de la noi, bătrânii care nu mai avem nici putere şi pe deasupra suntem şi înşelaţi de arendaşi”, ne spun doi pensionari trecuţi prin multe vremuri, comuniste, colectiviste şi capitaliste.
În completarea acestora intervin şi agricultori mai tineri: “de ce nu impozitează ministrul de două ori afacerile marilor firme cu statul şi cercurile de interese care îşi îmbogăţesc visteria pe spinarea noastră şi vrea să impoziteze mâine –poimâine ploaia, fânul şi poate mersul la biserică? Ar trebui să se mai scarpine în barbă ministrul de două ori şi să găsească soluţii de îmbogăţire a bugetului nu de la pantalonii peticiţi ci de la costumele scorţoase de firmă. Ce face Guvernul nostru cu sistemul ăsta bazat pe clientelă politică şi şpăgi pentru obţinerea de contracte în avantajul lor, prin care îşi asigură producţia şi stabilesc preţurile pieţelor pentru că deţin monopolul, în vreme ce micii producători, ca noi, nu pot suporta costurile şpăgilor, a dosarelor pentru accesare fonduri, care de altfel, nu prea sunt aprobate, sau a preţurilor de nimic pentru produsele noastre, datorită samsarilor? De ce nu se asigură un sistem corect, cu drepturi egale, unde nu există şpaga şi influenţa politică? Poate dacă toate astea ar exista atunci ar fi motivaţi să ceară penalizări”, ne-a declarat un tânăr agricultor, ce a preferat să rămână anonim. Un tânăr, de altfel, care a crezut că îşi poate asigura din agricultură un mijloc de trai decent ca mic producător şi care acum nu prea are multe soluţii la îndemână, mai ales cu noile creşteri de preţuri la seminţe, îngrăşăminte şi lucrări agricole.
Concluziv, ar fi ideal ca în România să nu mai existe terenuri pârloagă, să avem un sistem corect în care legea concurenţei să existe şi să funcţioneze normal! Ar fi ideal să nu mai vorbim de români ca fiind leneşi, beţivi şi sărmani şi care s-au obişnuit să ceară! Cum idealul nu există, mai ales în România, poate ar trebui, să analizăm întâi realităţile traiului din ţara noastră şi să nu ne hazardăm în a avea propuneri vestice într-un spaţiu cârpit, mămăligos şi prea balcanic, în care nu se aude zbaterea celor care nu vor decât şanse egale, legi pentru toţi şi nicidecum pomană.