Credeţi că le pasă? Da... de unde!

Credeţi că le pasă celor din partide acum de guvernare în adevăratul sens al cuvântului? Da – cu jumătate de gură, poate cu un sfert. Păi, cum să îi intereseze de legi, ori dacă e bine cum au împărţit bugetul sau dacă nu cumva au exagerat şi e evident că au dat bani mai mulţi sau mai puţini în funcţie de interesul de a satisface pe membrul de partid X sau Y, când bătaia acum e pe împărţeala posturilor de secretari de stat? Bunăoară, în şedinţa PDL grija mare a fost stabilirea modalităţii de împărţire a funcţiilor care au mai rămas de împărţit. Aşadar, se face un calcul al ultimelor alegeri, o medie, iar în funcţie de media obţinută de fiecare judeţ în parte, vor fi atribuite şi posturile care au mai rămas: de secretari de stat, de şefi de agenţii etc.Va primi şi Teleormanul câteva posturi. Şi alţii şi tot aşa. E normal, până la urmă, fiecare să vrea câte un post, două, trei, să simtă că îi reprezintă cineva acolo, suuus, la centru. Bată-l... norocul să-l bată pe el de centru, că tare se mai stă la mâna lui. Asta e ierarhia, trebuie să fie pedeliştii cuminţi şi să execute, noi la fel, ăştia de votăm, dacă nu am fost cuminţi! Eh, şi vorba cuiva: prea ne-am învăţat să ne văicărim abia după vot. Gata, asta am votat, asta avem şi asta merităm, până vom „creşte” pe alţii să îi propulsăm pe „orbita” politicii. Între timp, să revenim la „oile noastre”: guvernanţii îşi împart ce au de împărţit, mă refer la discuţiile din PDL. Cu o singură „nedumerire”: de ce îi e teamă PDL-ului să stabilească alegerile de sus în jos? De ce trebuie să fie aleşi întâi liderii din teritoriu şi apoi cel de la centru? Probabil, gândesc eu, să apuce unii şi alţii să-şi facă jocurile acum, până nu e prea târziu. Probabil să aibă control sau să vizualizeze exact cam cum stau „cărţile” în teritoriu, pentru ca în funcţie de ce „s-a ales”, să se şi „culeagă” roadele. Îmi place competiţia asta, e foarte curajoasă, PDL nu se dezminte cu nimic până acum. E un partid dat dracului de când i-a preluat şefia Traian Băsescu. Să ne bucurăm, să ni se stoarcă o lacrimă în colţul ochiului drept (sau stâng?) şi să acceptăm ideea că, poate dacă ar fi fost alţii, ar fi fost şi mai grav.