joi, 11 februarie 2010

S-a înfiinţat Camera Agricolă a Judeţului Teleorman

Consilierii judeţeni din Teleorman au hotărât, miercuri, înfiinţarea Camerei Agricole Judeţene Teleorman, prin reorganizarea Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă Teleorman, care se desfiinţează.
După cum a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea, Camera Agricolă Judeţeană Teleorman este o instituţie publică descentralizată, cu personalitate juridică, în subordinea CJ şi în coordonarea tehnico-metodologică a Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă.
Camera Agricolă va fi finanţată din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat, asigurate prin transferurile către bugetele locale, conform legii. Personalul Camerei Agricole Teleorman se constituie din salariaţii existenţi la Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă, care se consideră transferat în interesul serviciului. Între atribuţiile Camerei Agricole Judeţene Teleorman se află elaborarea planului judeţean de servicii de consultanţă agricolă, formarea profesională de specialitate, sprijinirea organizării formelor asociative, colaborarea cu institutele de cercetare, acordarea de asistenţă pentru accesarea prin proiecte a fondurilor europene.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu