Albina românească, Apis mellifera carpatica s-a format în condiţiile specifice pedoclimatice şi de bază meliferă din zona carpatică. Albina românească se adaptează, de regulă, bine la condiţiile climatice în care s-a format. Introducerea raselor străine caucaziene şi italiene s-a dovedit contraproductivă, încercările de acest gen şi încrucişările realizate cu populaţiile locale nu au dus la efectele economice pe care s-a scontat, iar în acest moment din populaţia de albine romaneşti pure se mai regăsesc numai 1000 de familii.
Datorită poluării albinelor autohtone este recunoscută situaţia în care rar se mai poate regăsi albina de baştină.
Albina românească putea fi regăsită în ţara noastră în cinci zone de referinţă apicolă :Câmpia sudică (inclusiv Dobrogea); Zona colinară subcarpatică; Podişul Transilvaniei; Câmpia Vestică (inclusiv Banatul); Podişul Moldovei.
Particularităţi:
Trompa albinei are lungimea cuprinsă între 6.02 mm - 6,64 mm, lungimea aripei anterioare 9,4-9,6 mm, indicele cubital între 2,12-3,70 şi tarsian 54,97-58,56%.
Din punct de vedere comportamental este o rasă de albine foarte blândă. Se
caracterizează printr-un comportament deosebit de liniştit pe faguri. În timpul controlului coloniilor, permite în general, intervenţia omului chiar şi fără folosirea fumului. Este caracterizată prin schimbarea liniştită a mătcii, adică înlocuirea naturală periodică a mătcii. Este puţin predispusă la furtişag şi are un instinct moderat de roire. În timpul roirii clădeşte în jur de 30-50 botci şi numai în cazuri cu totul excepţionale peste 100.
Căpăcirea celulelor cu miere este predominant „uscată”, uneori intermediară, mixtă. Prezintă predispoziţie accentuată pentru blocarea cuibului cu miere, în cazul culesurilor de mare intensitate, particularitate biologică ce îngreunează întreţinerea sa în stupi orizontali. Tendinţa de propolizare a acestei specii este slabă.
Sursa: Direcţia pentru Protecţia Resurselor Genetice Animale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu