Până să umblăm la fineţurile Constituţiei, să ne mai preocupăm şi de grosimea obrazului.
Oricât ar fi de greu de crezut, România are una dintre cele mai aspre legislaţii anticorupţie din Europa. Declararea averilor, registrul conflictelor de interese şi mai ales Agenţia Naţională de Integritate, un organism cu puteri excepţionale, ar fi trebuit să bage spaima în corupţi şi să scoată acest subiect de pe agenda publică. Nu s-a întâmplat chiar aşa. Corupţia a rămas pe agenda internă, dar şi pe agenda Uniunii Europene, care ne monitorizează.
Ce se întâmplă? De ce mecanisme care la alţii funcţionează la noi prind rugină şi se înţepenesc rapid?
Bine, bine, dar câţi politicieni de top sau persoane importante din anturajul puterii din ţările mai puţin corupte au cumetrii în mediile interlope? Aici e aici. În Occident, simpla asociere a unui asemenea personaj cu indivizi nefrecventabili duce la demisie. Nu se poate aşa ceva, chiar dacă ar fi vorba numai de o faptă creştinească, de pildă un botez. Societatea reacţionează fără să fie nevoie de zeci de mii de investigaţii şi proceduri. Asemenea cazuri sunt eliminate scurt din sistem pentru că tolerarea lor ar aduce pagube imense de imagine care, ulterior, vor fi plătite electoral. Coborârea în derizoriu a funcţiei publice e la fel de periculoasă pentru democraţie ca şi promovarea ideilor totalitare de către mişcările extremiste.
Dar nu asta e ocupaţiunea mentală favorită a mahărilor din România. Dacă e să controlezi la rădăcină cine cu cine s-a cumetrit, ajungi să te sperii. Şi apoi îţi explici de ce unii sunt mai puternici decât legea şi decât instituţiile din România.
Nu am inventat până acum un registru al botezurilor, al cumetriilor şi al altor asocieri de acest tip. Dar ce caută o adunătură de oameni precum Mircea Băsescu să se vâre în asemenea tărăşenii? Faptele bune? Să fim realişti. O fi ipocrizia mare, dar nici să ne lăsăm prostiţi pe faţă. Orice asociere între o persoană cu probleme legate de respectarea legii şi o figură publică este folosită ca o scutire generală în faţa autorităţilor. Într-o societate bizantină ca a noastră, când toată lumea vede la televizor cine cu cine chefuieşte, mai are cineva curajul să se prezinte cu mandat la uşa cumătrului? Păi ce, e nebun să deranjeze oamenii la mahmureală şi să fie promovat apoi la Cocârlaţii din Deal? N-o să vezi aşa ceva.
Aşa că, stimaţi „tovarăşi şi pretini", până să vă apucaţi de reforma statului, lăsaţi-o mai uşor cu botezurile. Până să umblăm la fineţurile Constituţiei, să ne mai preocupăm şi de grosimea obrazului. Altfel, putem inventa cea mai bună democraţie din lume, cele mai uninominale alegeri şi cele mai performate instituţii, că tot nu se va schimba nimic. Odată cu primul botez va fi totul la fel ca înainte.