luni, 24 mai 2010

EDITORIAL

Scutul anti-rachetă, un posibil pericol de insecuritate naţională!
Evident, cel mai important aspect luat în discuţie în această perioadă de media românească priveşte aprobarea instalarii de către SUA a scutului antachetă. Legat de acest obiectiv extrem de imporant au existat voi atât pro d, ai ales contra Nu contra instalării în sine s-au pronunţat analiştii politici sau militari ci, mai degrabă împotriva modului în care partea română a negociat cu americanii aprobarea instalării scutului. Dacă cehii, polonezii şi chiar bulgarii au ştiut să ceară facilităţi sau asigurări ferme părţii americane legate de securitatea lor naţională, noi nu am ştiut să le cerem americanilor măcar ridicarea vizelor. Asta este opera “tripletei” care a negociat acest document, Răzvan Ungureanu, fost ministru de externe, Theodor Bakonscky, actual ministru de externe şi, evident, Traian Băsescu.
Oficial s-a justificat necesitatea amplasării scutului ca o modalitate, singura de altfel, de a asigura securitatea României în cazul în care teritoriul nostru va fi atacat de rachetele cu raza mică şi medie ale Iranului.
Nimic mai fals: Iranul nu are intenţia să atace România. In primul rând, între noi si iranieni există vechi colaborări, iar partea iraniană încă mai are datorii neonorate faţă de România. În al doilea rând, noi nu prezentăm ca ţară un potenţial real pericol. Adevărul despre acest scut este următorul: el aparţine integral americanilor şi va fi instalat cu scopul de a apăra militarii americani aflaţi în prima linie a unui posibil conflict, nicidecum teritoriul României sau populatia acestei ţări. Ce s-ar putea întâmpla prin extinderea NATO pe teritoriul nostru?
Un fapt destul de grav şi anume ca americanii să fie cei care să atace primii Iranul şi de unde o poate face cel mai bine? Evident, de pe teritoriul României, datorită faptului că pooziţia noastră geo-strategică este impecabilă din acest punct de vedere. Şi în acest caz, ca o masură de ripostă, ne-am putea pomeni sigur cu rachete iranieni trimise înspre România ca ripostă a atacului american. Acest scenariu este cel mai grav şi cel mai sigur posibil. Care va fi utilitatea scutului pentru România? La această întrebare a răspuns preşedintele iranian care a afirmat, citez “să o creadă ei, americanii şi aliaţii lor că vor putea opri rachetele iraniene!”… No coment!
O altă replică, nicidecum “diplomatică” care priveşte instalarea scutului a venit de la Moscova, un aliat de tradiţie al Iranului care prin vocea ministrului rus de externe “ şi-a exprimat înngrijorarea cu privire la extinderea NATO cu obiective pe teritoriul României, ceea ce face ca Rusia să ia măsuri în consecinţă”. Mai grav de atât nu se putea.
Pe înţelesul tururor, ruşii nu vor accepta şi nu vor sta “cu mâinile în sân” vîzând că un astfel de scut se instalează în “coasta” lor. Ce măsuri vor lua? Rămâne de văzut, dar un lucru este cert; siguranţa naţională a României de acum înaint va fi una extrem de fragilă şi dispusă oricând la pericole majore. Să ne ferească Dumnezeu!
C. Antip

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu