Renaşterea agriculturii

“Renaşterea agriculturii, zootehniei şi industriei agroalimentare a României”
Grupul IRAGRI, înființat în anul 2008, împreună cu primarul comunei Băbăița și-au manifestat interesul de a expune un proiect pe care îl consideră important pentru dezvoltarea regiunii Teleorman: ridicarea nivelului de trai, dezvoltarea unui sector vital al economiei şi promovarea judeţului la nivel naţional.

“Grupul nostru a fost fondat în anul 2008, fiind în fapt o societate ai cărei acţionari sunt cetăţeni români şi italieni care lucrează şi colaborează împreună în România din anul 1993. Grupul pe care am onoarea de a-l reprezenta consideră că agricultura şi industria zootehnică şi agro-alimentară sunt pentru România unele dintre cele mai mari şi reale oportunităţi de a ieşi definitiv dintr-o lungă perioadă de tranziţie, asigurând bunăstarea economică şi implicit creşterea PIB-ului, fără de care evoluţia ţării nu ar fi posibilă. Conştientizând cât de importantă este agricultura în tot ansamblul său, ne-am implicat activ cu investiţii personale consistente în zona Teleorman, cu precădere în comunele Frăsinet, Băbăiţa, Orbeasca şi Gălăţeni, pentru a realiza o activitate agricolă modernă, capabilă să facă faţă concurenţei internaţionale.
În acelaşi timp, suntem convinşi că eforturile noastre, fără ajutorul instituţiilor ţării şi fără conştiinţa comună că pământul este una din şansele importante de renaştere şi revigorare a României, riscă să fie inutile. Din acest motiv, considerăm că trebuie organizate acţiuni şi manifestări menite să facă cunoscute întregii ţări potenţialul şi oportunităţile de investiţii din zona Teleorman. În acest scop, credem că ar fi foarte utilă organizarea unui eveniment anual cu caracter naţional, care să permită oferirea unei viziuni asupra potenţialului zonei şi a activităţilor specifice.
În acest sens, este necesar să creăm o asociaţie, o organizaţie non-guvernamentală sau o fundaţie cu scopul de a organiza şi a gestiona această manifestare care va avea loc în luna iulie sau septembrie cu tema “Renaşterea agriculturii, zootehniei şi industriei agroalimentare a României”.
O grupare a societăților comerciale care lucrează, inclusiv a celor care vor fi înființate în agricultură, în sectorul creșterii animalelor și cel de industrializare și valorificare a produselor agricole, legumicole și a celor de origine animală. Un consorțiu care poate să atragă mai ușor investitorii, să cumpere utilaje agricole și pentru industria alimentară performantă și input-urile necesare la prețuri rezonabile, să acceseze banii necesari din fondurile europene și de la bănci le comerciale din România mult mai rapid, cu maximă eficiență.
În acest scop Piero FRANCISCI, preşedintele Grupului IRAGRI s-a întalnit în data de 20 mai, la Băbăița cu primarii comunelor Orbeasca, Găleteni, Vitănești, Nenciulești, Călinești, un reprezentat al primăriei Măgura, precum și Marin Niculcea , președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Teleorman, Eugen Bunea – director în cadrul Prefecturii Teleorman și desigur primarul comunei Băbăița pentru a verifica existenţa sprijinului la această idee, de a stabili modalităţile de creare a organismului şi de gestionare a evenimentului, şi dacă este posibil, stabilirea datei, programului şi echipei care va coordona acest eveniment.
Cei de la IRAGRI împreună cu primarul comunei Băbăița consideră că binele poporului este dat inevitabil de bunăstărea comunităţilor în care trăim şi colaborăm.
După mai multe discuții atât primarii prezenți, directorii de instituții cât și Piero FRANCISCI, preşedintele Grupului IRAGRI, au încheiat convinși că toată lumea are a ceeași filosofie de viață și că până la începutul lunii septembrie proiectul va fi încheiat .

VIF 2000

„VIF 2000 Drăgăneşti –Vlașca” investeşte în peleți şi o fermă de capre
Societatea VIF 2000 Drăgăneşti Vlașca, pe lângă suprafeţele pe care le cultivă cu cereale, furaje şi silozurile cu o capacitate de 10.000 de tone pentru depozitare, şi-a propus extinderea chiar şi în vreme de criză. Astfel, după cum ne-a declarat Valerică Pârvulescu, managerul firmei, se încearcă dezvoltarea fabricii de peleți (combustibili folosiţi la încălzire) benefică pentru locuitorii din zonă datorită costurilor reduse faţă de alte sisteme de încălzit.
Peleți sunt combustibili foarte utilizați în momentul de faţă datorită avantajelor sale, putere calorică mare 4,5 – 5 kWh/kg, densitate volumică mare, ardere apoape totală peste 90 % (datorită formei, umidităţii scăzute şi a faptului că arderea se face dozat), posibilitatea de a alimenta atât cazane pentru termoficare cât şi cazane pentru încălzire în locuințe individuale etc.
Interesul firmei din Draganești s-a extins și în sectorul zootehnic prin finanţarea unei ferme de capre.
“Avem deja un început, în ceea ce priveşte acest proiect, adică colaborăm cu o firmă de distribuţie ce livrează laptele direct în gospodărie, la comandă. Ferma este în Giurgiu, este vorba de o clădire a fostului IAS Toporu, care în acest moment este închiriat de firma de distribuţie cu care suntem parteneri. Pentru că puterea financiară a colaboratorilor noştrii este destul de scăzută ne-am propus să venim cu finanţarea. Este un proiect bun care poate aduce beneficii atât nouă cât şi populaţiei, dacă ne gândim la calitatea produselor din lapte de capră”, ne-a declarat Valerică Pârvulescu.
Investiţiile societăţii au fost făcute în baza creditelor bancare şi contractelor de leasing iar proiectele aflate în derulare sunt o alternativă de a obţine şi un alt profit. Problema persantă din această perioadă, conform spuselor întreprinzătorului, ar fi sprijinul pe suprafețele cultivate. „Noi am învăţat să mergem înainte, dar uneori este dificil, unele decizii ale instituţiilor cu greu pot fi înţelese.Plățile pe suprafețe de la APIA nu au fost primite nici în acest moment. Și aici mă refer la plățile restante de anul trecut. Așteptăm și la această dată concluziile raportului acţiunii de teledecție. Din nefericire, fără adeverinţa de la APIA nu putem contracta credite bancare. În ceea e privesc irigaţiile cred că orice agricultor îşi doreşte apă. Sper ca prin programele guvernamentale să se realizeze ceva. Am încercat din acest punct de vedere să facem ceva împreună cu mai mulţi producători dar este destul de greu, fără o bază de la care să porneşti. O altă problemă de care ne-am lovit în Teleorman ar fi lipsa forţei de muncă calificate. A fost nevoie pentru cei 10 oameni angajaţi să facem cursuri de calificare profesională. Întotdeuna mi-am dorit să lucrez cu oameni tineri, numai că, pe lângă faptul că sunt nepregătiţi profesional, au pretenţii salariale nejustificate şi vor să muncescă cât mai puţin. Agricultura nu se poate face fără muncă şi după chef, mai ales în această perioadă dificilă”, ne-a mai declarat, fermierul, hotărât să-și ducă proiectele la sfârșit în ciuda greutăților inerente din agricultură.

Mai e mult până departe?

Atunci când vine vorba de lunga tranziţie sugrumată de eterna criză pentru a ne apuca cu disperare de ce ne-a mai rămas pe noi, îmi vine în cap celebra replică: “Mă, nene, mai e mult până departe!?” Nimic nu pare să reflecte mai bine starea actuală a românului. O stare amară, de saturaţie, unde o discretă acidulare poate duce la răbufnirea maselor, unde urmările pot fi distrugătoare, dacă luăm în calcul câtă ură şi furie au acumulat românii în ultimii 10 ani, faţă de fomista clasă politică. Mai rămâne de văzut şi cine va îndrăzni să rupă pisica-n două, căci în cele mai multe cazuri unii s-au ales cu capul spart şi alţii au avut de profitat. Doar geme ţara de oportunişti...
Cât priveşte sindicatele, acestea au arătat că sunt nu doar impotente, dar li se şi îndoaie de sărăcia românilor. Tot ceea ce fac nu-i decât figuraţie, de ochii prostimii care încă mai crede în forţa sindicală. Adică să crezi în sindicatele „arvunite” politic nu poate fi decât o naivitate fără leac. Când sindicatul are la suflet un partid, în buzunar un altul şi sub bocanci ce a mai rămas din plaja politică, protecţia socială nu-i decât o izmană fluturată undeva pe culmea ipocriziei, în bătaia sorţii.
Şi unde mai pui că atunci când purceaua e moartă în cocină se găseşte unul care, pe vreme de austeritate, vrea să arate ce mână largă are pentru binele naţiunii. Aşa se face că, atins de briza populismului, preşedintele Băsescu a făcut public faptul că până la sfârşitul anului îşi va dona toată leafa într-un fond de solidaritate. Mai că-ţi vine să verşi o lacrimă pe gratis... Diferenţa este că preşedintele poate trăi confortabil şi fără remuneraţie, în vreme ce pentru bugetarul care îşi duce existenţa mizeră din salariul minim pe economie, tăierea unui sfert din venit poate însemna, în doar câteva luni, şi pierderea locuinţei.
Cât priveşte comparaţia aberantă a preşedintelui legată de subţierera lefurilor baştane ale unor bugetari, nu o pot cataloga decât ilară, dacă nu chiar batjocoritoare. De pildă, tăierea a 25 la sută dintr-un venit de 4.000 de lei, ar însemna că respectivul bugetar ar mai rămâne cu 3.000 de lei, adică suficient cât să trăiască aproape la fel de bine. Ceea ce n-am înţeles este de n-au fost rase sporurile de merit, al căror cuantum ajunge să fie şi peste jumătate din salariul de încadrare. Probabil, nici nu mai este ceva de înţeles în ţara asta...
Nu acelaşi lucru se poate spune despre acel bugetar care lucrează pe salariul minim şi care, după o diminuare cu 25 la sută a venitului, ar mai rămâne doar cu bani de pâine, ţigări şi de restul lumânări. Mai dureros şi nedrept ar putea fi faptul că nici salariul minim pe economie nu mai este azi un venit „garantat de stat”, aşa cum s-a stipulat în lege, câtă vreme guvernanţii au reuşit să-l mătrăşească şi pe acesta, fără să aibă vreo greaţă.
Este drept că avem o gaură de acoperit, care a fost făcută pe minciuni cu privire la faptul că ţara noastră are o creştere economică înfloritoare. Au trebuit să vină cei de la FMI pentru a ne da un bobârnac peste nasul care ne-a cam crescut, iar acum încercăm s-o scăldăm cu măsuri disperate de jepcuire a populaţiei, doar-doar vom reuşi să obţinem un deficit bugetar de 4,4 la sută din PIB, prin 2011. În caz contrar, în lipsa măsurilor luate de Guvern, deficitul bugetar ar fi de 9,1 la sută în 2010, fiind nesustenabil. Ceea ce se omite, însă, este tocmai faptul că românului, de cel puţin 10 de ani, i se tot cere să strângă cureaua, iar acum constată că s-a ştrangulat degeaba în tot acest timp. Uite d-asta românul se tot întreabă retoric dacă mai este mult până departe… De fapt, cu asta şi rămâne.

Pensionarii teleormăneni, către guvernanţi:

„ Nu dorim bani de la stat, nu dorim bani de la nimeni, nu suntem cerşetori!... Vrem dreptul nostru!”


Noile măsuri anti-sociale care sunt pe cale a fi luate de actualii guvernanţi, respectiv reducerea cu 15 la sută a pensiilor si îndemnizatiei de şomaj au scos în stradă cele două confederaţii sindicale ale pensionarilor teleormăneni, respectiv Alianţa Judeţeană a Pensionarilor şi Sindicatul Pensionarilor din judeţul Teleorman, alături de care s-au aflat în semn de solidaritate cele trei confederaţi sindicale CNSLR „Frăţia”, Cartel Alfa şi CSDR.
Miercuri, începînd cu orele 10:30, 200 de pensionari şi membri de sindicat au pichetat Sediul Instituţiei Prefectului judeţului Teleorman, solicitând guvernanţilor ca măcar în ceasul al doiprezecelea, cum se spune, „să-și deschidă inima şi să le asculte păsurile”.
Pensionarii teleormăneni şi-au exprimat deschis nemulțumirea faţă de măsurile avansate de actualul Executiv şi şi-au arătat dezacordul faţă de „termenii contractuluii încheiat cu FMI”, aşa cum a ţinut să ne precizete Dumitru Turturică, preşedintele CSDR Teleorman care a mai spus că „România a devenit astfel un stat al ciocoilor”, populaţia majoritară ducându-şi existenţa într-o „avansată stare de sărăcie”.
Lista de revendicări susţinută de pensionari în timpul pichetării Prefecturii judeţene şi înmânată de delegaţia celor 9 reprezentanţi prefectului Teodor Niţulescu, a punctat printre altele: dezacordul pensionarilor teleormăneni faţă de măsura diminuării cu 15 la sută a pensiilor, măsură care dacă se impune pentru cei 60.000 de pensionari a căror pensie actuală este de sub 400 de lei, înseamnă un adevărat genocid la adresa persoanelor în vârstă.
În opinia pensionarilor, Guvernul nu trebuie să invoce de fiecare dată că nu sunt bani, deoarece fondurile se colectează de la asiguraţi şi nicidecum de la bugetul de stat. Mai mult decât atât, un pensionar, spre exemplu, a contribuit în anii de stagiu cu cel puţin 50.000-60.000 de lei, iar după ieşirea la pensie, media de vărstă trăită de un bătrân nu depăşeşte 5 ani!
Asta face, după un calcul de bun-simţ, că statul nu restituie unui pensionar nici măcar 40 la sută din contribuţia lui de-alungul unei „vieţi duse în câmpul muncii”.
După cum susţin şi pe bună dreptate pensionarii, „ nu dorim bani de la stat, de fapt nu dorim bani de la nimeni, nu suntem cerşetori!” După cum ne-au precizat marea majoritate a pensionarilor cu care am stat de vorbă, aceştia doresc să primească „ numai suma de bani cu care au contribuit la Fondul de pensii în cei 35-40 de ani de cotizare”
Totodată, pensionarii au solicitat Executivului prin intermediul prefectului Teodor Niţulescu să facă o „calculare corectă a valorii punctului de pensie la cel puţin 45 la sută din salariul mediu brut pe economie.” De asemenea, s-a solicitat în mod imperios ca acest mod de calcul să rămână ca prevedere în noua Lege a pensiei, cu amendamentul ca această prevedere să se aplice în momentul când se înregistrează creştere economică.
Totodată, s-a mai solicitat introducerea impozitului progresiv la pensiile ce depăşesc valoarea unui salariu mediu brut pe economie şi redirecţionarea celor 0,5 la sută de la pilonul II de pensii private către Fondul de pensii central.

Combina universală de recoltat cereale VECTOR420

S.C. ESTAGROTEH S.R.L vine în ajutorul micilor și marilor producători agricoli cu o gamă variată de unelte și mașini agricole cum ar fi tractoare, remorci, buldoexcavatoare, vidanje, vole, vibrocompactoare și combine. Tot aici puteți găsi noua combină de recoltat cereal VECTOR.
Noua combină VECTOR este destinată recoltării cerealelor prin procesul direct și separat, iar prin utilizarea dispozitivelor adiționale, se pot recolta culturi ca floarea-soarelui, porumb.
Prin caracteristicile sale tehnice, combina “VECTOR” are o eficiență maximă în regiunile cu fond agricol dificil și o recoltă medie(3-6 tone/hectar).
Datorită soluțiilor tehnice implementate în noul model “VECTOR” operează sigur în câmpurile cu relief complex chiar și în condițiile unei umidități crescute și a culturilor infestate cu buruieni.
Combina VECTOR este dotată cu heder de mare productivitate Power Stream cu lățime de 5,6,7 și 9 m. Distribuirea uniformă a masei traiectate necondiționată de condițiile de lucru, pierderi diminuate, copierea exactă a reliefului, inversorul puternic care se cuplează din combină sunt garanția succesului în recoltat.
Toba mare de treierat se comportă excelent în condițiile în care masa de treierat este umedă, cu buruieni sau încurcată datorită inerției foarte mari. Este asigurată o mare suprafață de separare. Cuplajele tamburului sunt priectate și ele pentru sarcini mari. Pentru recolaterea culturilor fragile combina este prevăzută cu reductor pentru mișcarea turației.
Separatorul de paie cu patru trepte curăță perfect resturile de boabe. Sezorul de pierderi verifică permanent și în caz de nevoie avertizează pentru schimbarea regimului de lucru. Sistemul clasic de treierare și separare nu distruge paiele.
Sistemul de curățare în două trepte, ventilarea puternică, posibilitatea de reglare a ventilatorului și separarea automată vă garantează umplerea buncărului cu grâu de înaltă caliate.
Motorul modern CUMMINS cu turbocompresor are caracteristici dinamice excelente și 20% rezervă de putere.Transmisia hidrostatică asigură schimbarea lină a vitezei de înaintare. Unghiul de viraj este redus la minim și VECTOR se simte liber pe orice teren.

Şocul tardiv al muritorilor de rând

În cuvinte simple, fără metafore şi înţelesuri ascunse, pentru că sunt destui care o fac, suntem cu toţii de acord că suferinţa, umilinţa şi sărăcia nu are nimic frumos, nu te înalță spiritual şi nu te face mai optimist. La fiecare pas se zăresc siluete ofilite, tineri, bătrâni şi mame, parcă măcinate pe dinăuntru, ce îngroaşă rândurile muritorilor de foame. Îndrăznim să credem că poate vom înţelege cum ne irosim vieţile, lăsându-ne manipulaţi, îndoctrinaţi şi minţiţi de proprii noştrii conaţionali, de oameni în care cu bună ştiinţă ne-am pus încrederea şi speranţele. Şi toate acestea pentru că nu avem curaj şi forţă, iar când ele există este mult prea târziu. Se cheamă laşitate, lene, indiferență sau instinct de turmă, atunci când tolerăm batjocura de zeci de ani. Oare ne-am pierdut obişnuinţa de a gândi?
Este tardiv să ieşi în stradă după ce jaful s-a comis, un jaf făţiş şi care dacă la început a debutat timid, ponderat, în timp a luat proporţii monstruoase. Ne şocăm uneori când bunicii ridaţi, istoviţi şi cocoşaţi de muncă sunt închişi pentru că refuză să respecte hotărâri ale justiţiei cumpărate, care îl lăsă fără pământul moştenit. Dar ridicăm din umeri când hoţi cu funcţii înalte şi imunitate, acţionează după propriile legi, trag sforile în politică şi jefuiesc în văzul tuturor, încalcă legea şi au manifestări tiranice. Ce ţară avem şi cum să trăim cu această indiferenţă?
Au curs tone de cerneală despre spitalele noastre pline de gândaci, cu instrumente şi instalaţii vechi, în care vii cu o bolă şi pleci cu mai multe! Mai trebuie să ne amintim că sunt oameni bătrâni care nu au bani de medicamente, doctori, asistente şi că sunt deja condamnaţi? Că mulţi trăiesc doar cu o pâine şi cu puţin noroc un iaurt? Că statul i-a umilit încât au ajuns să se târască în stradă, să-şi strige nemulţumirea cu ultimele puteri?
Ce face românul care s-a bucurat la o pungă de zahăr, 3 lei şi o sticlă de ulei? Mănâncă iarbă! Stă la taclale în cârciumă sau cu zilele la cozi uriaşe să atingă moaştele unui sfânt şi de-abia când foamea este prea mare, când nu a mai rămas nimic, se revoltă...!
De ce această bătaie de joc generală? De ce să nu trimitem minţile sclipitoare să ne reprezinte afară şi acceptăm oameni care ne fac de râs ca simboluri ale României peste hotare, o agramată a unui părinte vulgar, un cioban milionar, îngâmfat şi incult, un extremist bolnav de conspiraţii, foste Miss-uri ce-şi învaţă mecanic discursuri politice...
Ce va rămâne din noi după „adevăratele reforme”? Vom căuta prin gunoaie şi ne vom hrăni cu resturi europene expirate, la preţuri mai mult decât impozitate?
Săraca țară prădată! Am lăsat-o într-un sertar prăfuit împreună cu verticalitatea, curajul, mândria şi identitatea. Am închis ochii şi nu ne pasă că oamenii mici de azi sunt cei care îngroapă ce ar putea fi OAMENII MARI de mâine, viitorul.
Poate că prin nepăsare am ajuns săraci, neputincioşi şi străini în propria ţară. Revolta, şocul şi zvâcnirea de acum rămân doar acţiuni tardive...

Căpşunul, de la hobby la afacere

Având origini americane, căpşunul, face parte din familia fragilor. Pe lângă faptul că fructele sunt foarte gustoase, atât ele, cât şi frunzele, stau la baza multor reţete medicale naturiste. În comuna Conteşti, solul este perfect pentru creşterea căpşunului.
Trudica Gheorghe, de 54 de ani, din localitate, povesteşte că „alături de flori, căpşunul reprezintă hobby-ul familiei noastre. Bunica mea m-a învăţat toate secretele acestei meserii, iar după o viaţă de lucru la stat, ca funcţionar, ne străduim să avem pe masă şi în suflet tot ce este nevoie. Avem zmeur care rodeşte până cade zăpada, căpşuni căţărători, Muntele Everest şi Eliot, care rodesc din luna mai până toamna târziu, căpşun Lunar ce rodeşte tot anul, căpşun soiul Potop, care are fructul foarte mare. Toate soiurile sunt parfumate”.
Căpşunul întregeşte bugetul familiei
„Comercializăm doar stolonii. Din căpşune facem gem, dulceaţă şi câte un pic de ţuică. Stolonii îi vindem în ghivece, celor care au solicitat să vină personal să ia şi celor care ne-au cerut prin poştă ca pe răsaduri, cu rădăcina în folie. Acest procedeu are avantajul că plantele ajung în toată ţara. La început am trimis căpşuni în ghiveci la vânzare prin poştă. La îndemnul unui client am livrat stolonii de căpșun „ca la piaţă” şi, deşi s-au ofilit frunzele, mugurul a rămas intact şi li s-au prins toate plantele celor cărora am trimis. Căpşunul îl puteţi sădi în etape, din luna martie până în mai şi începând cu sfârşitul lunii august până îngheaţă solul. Toamna târziu, puneţi sticle stolonilor, ca la butaşii de trandafir sau le faceţi tunele solar micuţe. Este o plantă care se prinde repede în grădină, iar înmulţirea este vegetativă. La sădire se lasă 30 de centimetri între plante şi 30-50 centimetri între rânduri. Pentru a nu li se mucegăi fructele, trebuie stropiţi cu funicide luate din magazine de specialitate. Căpşunului îi place mult potasiul, de aceea trebuie ca pământul să fie fertilizat acolo unde creşte el. Se dezvoltă frumos, sănătos, cu fructe mari şi aromate. Apa face minuni pentru el, mai ales cea de ploaie care conţine multiminerale” ne-a spus stăpâna florilor şi căpşunilor din Conteşti.
Piaţa de legume şi de fructe din România, spre deosebire de celelalte din Europa, funcţionează oarecum anormal: în ciuda faptului că a fost gândită pentru ţăranii autohtoni, tocmai această categorie pătrunde destul de anevoios în pieţele agroalimentare, tarabele fiind ocupate, în principal, de exporturi. Prin urmare, producătorul este obligat să-şi vândă marfa unui intermediar, care o comercializează mai departe la un preţ dublu, sau preferă, cum este cazul familiei Gheorghe, să comercializeze doar stolonii sau răsadul.

Marin Floricică, primar Plosca:

Niciodată în perioada post-decembristă vendeta politică nu a fost mai accentuată aşa cum este în acest mandat al lui Traian Băsescu. Operând după dictonul “cine nu este cu mine este împotriva mea”, răzbunarea politică a guvernării PDL la adresa aleşilor locali ai Opoziţiei a atins cote inimaginabile! Nu numai “duşmanul de moarte” PSD este vizat, dar şi primarii liberali cad victime acestei politici de-a dreptul insuportabile pentru comunităţile locale dusă de Instituţia Prefectului, ca reprezentant al Executivului în teritoriu.
În Teleorman, 90 la sută dintre primarii social-democraţi și liberali au fost şi sunt “călcaţi” de controalele dispuse de prefectul democrat-liberal Teodor Niţulescu, singurii rămaşi “nevizitaţi” fiind primarii liberali şi social-democraţi care au încheiat “pacea de la Cozia” cu PDL, şi sub perdeaua “trădării” fac politica PDL.
Nu dăm exemple de astfel de primari, deoarece îi ştim cu toţii şi nu ne crează nici o plăcere să le facem publicitate gratuită. Vorba aceea, “pădure fără uscături nu există” şi nu nici Codrii Teleormanului nu aveau cum să scape de astfel de cioturi.
Dar să vedem alte exemple care merită să fie trecute în relief: primul controlat a fost primarul de la Troianu, social-democratul Marian Tudorică ca urmare a refuzului acestuia sistematic adresat lui Niţulescu de a se înrola în oastea democrat-liberală. Într-un final, Corpul de control al Prefectului în urma controlului desfăşurat la Primăria Troianu, “a găsit grave acte de ilegalitate comise de primar” şi, ca atare, Tudorică a fost suspendat de prefectul Niţulescu, situaţie în care se află şi acum datorită trădării în masă a consilierilor locali, printre care se numără şi câţiva PSD-işti “coloraţi” între timp în portocaliu. Chit că a câștigat în instanţă repunerera în funcţie, Prefectura a făcut Apel la decizia instanţei judeţene, astfel că se așteaptă acum decizia Curţii de Apel.
L-am întrebat pe Tudorică cum comentează situaţia în care se află. Acesta ne-a declarat că este “victima unui grav abuz politic săvârșit de Teodor Niţulescu cu sprijinul consilieri lor PDL şi a câtorva trădători de la PSD care, atunci când îşi va relua funcţia de primar prin hotărâre judecătorească vor plăti pentru actul lor de trădare!”.
Un alt primar receptat ca “un ghimpe în spatele democrat-liberalilor” este Ilie Calotă de la Balaci, care l-a refuzat deschis pe Niţulescu atunci când i s-a propus să treacă în barca puterii. “ Nu voi trăda niciodată PSD!”, a spus Calotă, care a mai precizat că “ dacă este nevoie mor cu ei de gât dar nu mă duc la acest partid!”.
“Răspunsul” puterii a venit ferm: controlale după controale au sosit pe capul lui Ilie Calotă. Evident, nu s-a descoperit nimic, dar rolul a fost unul singur – de a intimida şi de a îl forţa pe primar să cedeze psihic şi de a se “înregimenta” în barca lor. Nici Corpul de control al Prefectului, nici Curtea de Conturi nu au descoperit nimic la Balaci, dar de controlat au controlat cu spirit de răspundere, aşa cum le-a cerut prefectul Niţulescu.
Nici salariaţii primăriei din Plosca nu au scăpat controlului Curţii de Conturi, urmare a refuzului primarului Marin Floricică de a-l urma pe Niţulescu. “Sunt din 1992 în acest partid şi nu am de gând să-l părăsesc tocmai acum! I-am spus asta lui Niţulescu şi anul trecut şi când era preşedinte la Conservatori. Sunt PSD-ist şi asa rămân! Nu sunt un cameleon!”, ne-a declarat Floricică. Ce s-a întâmplat în urma controlului? Curtea de Conturi a imputat salariaţilor Primăriei din Plosca suma de 125 mii lei, reprezentând sporuri câștigate în mod legal de aceștia. În rest, nimic de comentat, vorba lui Marin Floricică, “celelalte măsuri luate au fost complet justificate”.
Cam acestea sunt cele trei primării cu primari PSD pe la care am trecut.
În numărul nostru viitor, vom continua raidul pe la primăriile social-democraţi şi liberali “călcaţi” de “trupele” lui Niţulescu şi, nu în ultimul rând, vom reveni cu amănunte, aşa cum am promis, despre rezultatul controlului efectuat de Corpul de control al prefectului la primăria Talpa.

Ţăranul român, internetul şi criza economică

Este greu să vorbeşti despre viaţa ţăranului român în această perioadă de profundă criză economică. Este greu pentru că, chit că nu a huzurit niciodată el, omul de la ţară, s-a adâncit şi mai mult în sărăcie, neajunsuri şi necazuri. I-a rămas doar umorul; unul sadic şi plin de tâlc, sănătos, al omului simplu, care se găseşte zi-de-zi cu sapa-n mână pe tarla.
Tăranul fire de om sincer şi cerebral, este mai convins ca nimeni altul că viaţa îi este şi de acum în colo plină de chin, că-şi va duce ziua de mâine sub semnul austerităţii, dar va ajunge până la urmă să “treacă această criză în mod demn”.
Se ştie, nu mai este un secret, anul acesta România primeşte de la Uniunea Europeană aproximativ 730 de milioane de euro subvenţii pentru agricultură. O sumă infinit mai mică faţă de necesităţile dezvoltării agriculturii. Cu toate acestea, ţăranii nu disperă, mai mult, fac haz de necaz.
Criza i-a transformat, au devenit peste noapte mai chibzuiţi, şi nu mai vor în ruptul capului să mai cultive pământul în pagubă. Şi au ajuns la o concluzie: “anul ăsta punem ţelină, este singura care aduce profit!”
Dar nu poţi aşa, oricum, să te “lipeşti” de bani; mai nou, după cum au stabilit diriguitorii din agricultură, trebuie să depui cererile de subvenţie pe internet, că deh, d-aia s-au înfăptuit programe educaţionale cu bani europeni. Ce ţaţa Rada să nu acceseze “lumea virtuală” ? “Trebe”! Altfel, n-ai cum să iei banii să-ţi cultivi pământul.
Şi uite-aşa, ţăranul român cu, sau fără voia lui, se vede nevoit “la bătrâneţe să dea cu deştul în taste şi să producă depeşa cu pricina”, aşa cum ne spune un mucalit din satul lui Preda.
“Mare şi minunăţia asta, dom’le!, noi n-avem după ce bea apă şi ăştia ne cer să facem cereri pe internet”…, se declară contrariat un altul. Şi uite-aşa, să treci criza cu ţelină, trebuie să pui mâna şi să te educi! Altfel, rişti ca nici ciorba de ştir să nu ţi-o poţi permite a o pune pe masă.

Lider local de succes în decoraţiunile pentru grădină

SC. Art Design Invest SRL poate fi caracterizată ca fiind un brand local pentru decorarea grădinilor, cel mai cunoscut agent de prelucrare al lemnului din localitatea Nanov, Teleorman. Deşi, pe acest segment, cu timpul, au apărut serioşi competitori, societatea înfiinţată în 1992, a devenit un veritabil jucător în rândul firmelor de prelucrare a materialului lemnos, dovadă fiind chiar faptul că s-a reuşit acoperirea atât a pieţei locale cât şi naţionale.
Produsele firmei se regăsesc în pieţele de desfacere din marile oraşe ale ţării
Iniţial, concepută ca o mică afacere de familie, datorită seriozităţii, perseverenței şi profesionalismului, produsele firmei se regăsesc în oraşe ca Bucureşti, Constanța, Baia Sprie etc. Iniţiatorul acestui proiect, Mihai Drăgan, de profesie inginer şi specialist în restructurare pictură bisericească, ne vorbeşte despre produsele, realizările şi proiectele societăţii, pe care a cedat-o fiului său, Barbu Teodor Drăgan.
“Ca în orice afacere începutul a fost mai anevoios, a trebuit să căutăm cea mai bună materie primă, să testăm piaţa şi să folosim produse de calitate pentru finisaje. Fiind un om optimist şi crezând tot timpul că şi în România se pot face lucruri bune, am insistat în a ne satisface clienţii prin oferte de calitate. Domeniul nostru de activitate este prelucrarea lemnului de brad, adus din zona Moldovei, mai exact din Vatra Dornei, pentru executarea de mobilier pentru grădini, adică foişoare, pergole, leagăne, căsuţe de lemn, dar şi garduri, terase, scări şi uşi din lemn masiv. În acest moment, firma are 12 angajaţi care se ocupă cu modularea, prelucrarea şi finisarea materialelor”.
Decoraţiuni pentru grădină ce pot crea adevărate oaze de relaxare
Mânuite cu grijă şi cu simţul răspunderii, produsele societăţii sunt înzestrate cu elemente arhitecturale decorative splendide ce pot crea în grădinile celor interesaţi adevărate oaze de relaxare. Curioşi să aflăm despre procesul de finisare, interlocutorul nostru, vine cu lămuriri: “finisările sunt de fapt tratarea şi vopsirea sau lăcuirea materialului lemnos. Sunt necesare aceste procedee pentru o mai bună rezistenţă a produsului la factorii de mediu externi sau interni. Pentru tratarea lemnului folosim produse din gama “Ica Italia” şi pentru că, potrivit normelor europene, nu mai putem folosi produse pe bază de solvent, utilizăm lacuri şi baiţuri ecologice pe bază de apă. Astfel, se aplică un strat de baiț împotriva ciupercilor care pot distruge lemnul, ignifug şi două straturi de lazur (rezistent la îngheţ şi dezgheţ repetat, raze solare, impermeabil, elastic şi rezistent la deformări) cu trei şlefuiri executate manual. La cerere putem executa pe lângă culorile standard şi finisări lucioase, satinate sau mate, după dorinţele şi necesităţile clienţilor”.
Modest, chibzuit şi echilibrat, prelucrătorul ne mai spune că afacerea este susţinută din surse proprii de finanţare, în special din câştigurile din comenzi. În ciuda faptului că este o afacere bine pusă la punct nu au reuşit atragerea de fonduri europene, birocraţia şi condiţiile de accesare fiind principalul inconvenient.
Şi pentru că, “chiar şi în vreme de criză speranţa moare ultima”, tatăl şi fiul şi-au propus extinderea şi dezvoltarea afacerii prin construirea unei hale-atelier de mari dimensiuni în care vor fi prelucrate obiecte de mobilier pentru grădină sub semnătura unei societăţi îndrăzneţe şi de succes din Teleorman.
Geni Dobrică

“Cine nu este cu mine, este împotriva mea!”

În aproape 20 de ani de presă nu mi-a fost dat să văd o astfel de prigonire a jurnaliştilor şi chiar a mijloacelor media de stânga, aşa cum trăim să vedem în prezent sub regimul Băsescu! Nici Alianţa CDR nu a mers aşa departe cu hăituirea jurnaliştilor care şi-au exprimat deschis opţiunea pentru stânga politică şi pentru acest fapt Emil Constantinescu şi ţărăniştii merită tot respectul.
Chiar dacă în acea perioadă presa românească nu a cunoscut un avânt, cel puţin nu a simţit din plin astfel de „seisme” la care este supusă astăzi.
Este limpede: în aceste momente de „criză economică” operează din plin dictonul „cine nu este cu mine este împotriva mea” şi, ca atare, trebuie ras! Aşa înţeleg actualii guvernanţi să „ apere” libertatea presei.
Ziare care dintr-un motiv sau altul s-au poziţionat în afara sferei de influenţă a actualului preşedinte şi-au găsit sfârşitul într-un mod sau altul. Fie au fost rase complet, fie îşi mai regăsesc existenţa decât on-line ca o formă intermediară până la agonie .
Unor posturi tv li se blochează conturile iar altora li se forţează „mâna” să facă disponibilizări masive. Şi totul sub perdeaua uneori jenantă şi ridicolă în egală măsură, numită „criză economică”.
Regres economic am trăit şi în regimul Constantinescu dar mijloacele media au continuat să existe, greu este adevărat, dar au reuşit să-şi „transmită mesajul”. Acum, pumnul în gura presei a devenit un mod al existenţei acestui regim monolitic şi, cel mai grav, este faptul că societatea civilă nu observă lucrul acesta şi, ca atare, nu ia o poziţie publică în faţa unor astfel de gesturi extrem de grave şi periculoase pentru sistemul democratic care îl tot aclamăm şi-l ridicăm în slăvi.
Să nu mai vorbim de UZP şi Clubul Român de Presă care nu au luat o poziţie publică în acest sens, ceea ce este şi mai de neînţeles dar, cu toate astea, sancţionează în mod public jurnalişti precum S.R. Stănescu, ori Bogdan Chireac. Marian AMUZA

EDITORIAL

Scutul anti-rachetă, un posibil pericol de insecuritate naţională!
Evident, cel mai important aspect luat în discuţie în această perioadă de media românească priveşte aprobarea instalarii de către SUA a scutului antachetă. Legat de acest obiectiv extrem de imporant au existat voi atât pro d, ai ales contra Nu contra instalării în sine s-au pronunţat analiştii politici sau militari ci, mai degrabă împotriva modului în care partea română a negociat cu americanii aprobarea instalării scutului. Dacă cehii, polonezii şi chiar bulgarii au ştiut să ceară facilităţi sau asigurări ferme părţii americane legate de securitatea lor naţională, noi nu am ştiut să le cerem americanilor măcar ridicarea vizelor. Asta este opera “tripletei” care a negociat acest document, Răzvan Ungureanu, fost ministru de externe, Theodor Bakonscky, actual ministru de externe şi, evident, Traian Băsescu.
Oficial s-a justificat necesitatea amplasării scutului ca o modalitate, singura de altfel, de a asigura securitatea României în cazul în care teritoriul nostru va fi atacat de rachetele cu raza mică şi medie ale Iranului.
Nimic mai fals: Iranul nu are intenţia să atace România. In primul rând, între noi si iranieni există vechi colaborări, iar partea iraniană încă mai are datorii neonorate faţă de România. În al doilea rând, noi nu prezentăm ca ţară un potenţial real pericol. Adevărul despre acest scut este următorul: el aparţine integral americanilor şi va fi instalat cu scopul de a apăra militarii americani aflaţi în prima linie a unui posibil conflict, nicidecum teritoriul României sau populatia acestei ţări. Ce s-ar putea întâmpla prin extinderea NATO pe teritoriul nostru?
Un fapt destul de grav şi anume ca americanii să fie cei care să atace primii Iranul şi de unde o poate face cel mai bine? Evident, de pe teritoriul României, datorită faptului că pooziţia noastră geo-strategică este impecabilă din acest punct de vedere. Şi în acest caz, ca o masură de ripostă, ne-am putea pomeni sigur cu rachete iranieni trimise înspre România ca ripostă a atacului american. Acest scenariu este cel mai grav şi cel mai sigur posibil. Care va fi utilitatea scutului pentru România? La această întrebare a răspuns preşedintele iranian care a afirmat, citez “să o creadă ei, americanii şi aliaţii lor că vor putea opri rachetele iraniene!”… No coment!
O altă replică, nicidecum “diplomatică” care priveşte instalarea scutului a venit de la Moscova, un aliat de tradiţie al Iranului care prin vocea ministrului rus de externe “ şi-a exprimat înngrijorarea cu privire la extinderea NATO cu obiective pe teritoriul României, ceea ce face ca Rusia să ia măsuri în consecinţă”. Mai grav de atât nu se putea.
Pe înţelesul tururor, ruşii nu vor accepta şi nu vor sta “cu mâinile în sân” vîzând că un astfel de scut se instalează în “coasta” lor. Ce măsuri vor lua? Rămâne de văzut, dar un lucru este cert; siguranţa naţională a României de acum înaint va fi una extrem de fragilă şi dispusă oricând la pericole majore. Să ne ferească Dumnezeu!
C. Antip