luni, 8 martie 2010

România intereselor de partid

Este limpede: noua Coaliţie a împărţit România în hălci ale intereselor de partid. PD-L, UDMR şi "independenţii" au negociat la sânge fiecare funcţie din administraţia publică locală.
Algoritmul politic şi-a spus, încă o dată, cuvântul. Profesionalismul a fost eliminat din orice ecuaţie guvernamentală. Carnetul de partid, susţinerea politică de care se bucură X sau Y este tot ceea ce contează. Incompetenţi, ocoliţi de orice brumă de credibilitate au fost cocoţaţi în funcţii cu care nu au nici cea mai mică legătură.
Administraţia seamănă de 20 de ani cu un peisaj dezolant, în care influenţa malefică a politicii îşi pune tot mai apăsat amprenta. În politică totul se negociază. Totul are un preţ. Mai mare, mai mic. Contează cum ştii să (te) vinzi sau cum să cumperi. Dar mai ales ce poţi oferi partidului atunci când acesta te cadoriseşte cu o funcţie nesperată, dar la care tu tânjeşti din toată inima. La fiecare ciclu electoral, situaţia se repetă, parcă, la indigo.
Incompetenţii celor care pierd Puterea sunt înlocuiţi cu profitorii celor care ajung la guvernare. Primii se revoltă, vorbesc cu nonşalanţă de faptul că ei au ocupat funcţiile pe criterii de profesionalism ce nu au nicio legătură cu politizarea administraţiei.
Un tupeu fantastic traversează judeţele. Însuşi statutul de înalt funcţionar public a fost aruncat în derizoriu. Prefectii se mulţumesc cu postura de marionetă a guvernului. Ei trebuie să se plieze pe realitatea existentă, să înţeleagă că în judeţul pe care îl păstoresc clientela trebuie mulţumită, iar Opoziţia, sfidată cu brutalitate. Nu are rost, în aceste condiţii, să ne mai întrebăm de ce administraţia nu reprezintă altceva decât un focar de corupţie, amatorism şi nepotism. Situaţia se propagă, astfel, de la vârful Puterii până la ultimul lider al unei filiale obscure dintr-o comună oarecare. Cum Puterea corupe, iar fondurile publice ajung doar acolo unde interesele Coaliţiei o impun, aleşii din Opoziţie se îndreaptă spre guvernare. Parlamentari, primari, consilieri trec fără scrupule în barca Puterii, convinşi fiind că acolo este cel mai bine. În caz contrar, lipsa fondurilor provoacă mari tensiuni în comunitate, iar şansele realegerii se micşorează substanţial. Şi pe vremea guvernărilor anterioare, dar mai ales acum, în această perioadă de criză necruţătoare, guvernarea atrage ca un magnet.
Grupul aşa-zişilor independenţi reprezintă o creaţie a intereselor celor ce îl compun, oportunişti ce nu mai au timp să aştepte ca partidele din care fac parte să ajungă, prin vot, la Putere. Ei preferă uşa din dos, negocierile mascate, în care primesc ceea ce consideră că li se cuvine de fapt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu